Am obosit sa tot fiu aia mai mare, sa fiu responsabila, buna la suflet si in orice face, sa ma ambitionez sa invat bine si sa-mi pese de ce cred ceilalti.

Protestez! ma intind pe jos ca un copil de 3 ani, si bat din picioare tipand din strafundul sufletului meu… nu mai vreau! Este parca o lege de la natura… intotdeauna cel/cea care sufera si se zbate cel mai tare este sora/fratele cel mare… nu conteaza cat de major ai ajuns, cate ai realizat intotdeauna vizorul e pe tine… ceea ce faci tu conteaza! iar ala micu indiferent de varsta care o are e influentabil saracu’ dar in acelasi timp poate face ce-l bate capul…

Scuza alor mei acum ceva ani… nu fa aia ca se ia ala micu dupa tine, nu te las sa te duci acolo ca apoi trebuie sa mearga cu tine…recunosc fratii mici sunt cat se poate de scumpi, dar scumpetea asta nu se plateste in bani, ci in aventuri (sa le zic asa) pierdute, neuroni consumati si lista continua..
Luand lucrurile din punctul asta de vedere da sunt geloasa…geloasa ca pe criteriul “pai nu mai este ca pe vremea ta” s-a ajuns ca generatia asta mai noua sa aiba acelasi stil de viata pe care eu a trebuit sa astept atatia ani sa-l am…si poate un stil mai libertin, mai lipsit de griji si plin de mofturi decat imi permite bunul simt acumulat de-a lungul timpului…

In cele din urma sunt si eu copil …  doar ca sunt un copil mai mare dar inca un copil inchis intr-un adult, timpul trece din ce in ce mai repede si uite asa trecand si din cauza responsabilitatii de frate mai mare  am ratat ocazii care nu le mai pot aduce inapoi.

vrea sa plang dar nu mai pot… SUNT MARE.